22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinZebra australiană, o pasăre sociabilă

Zebra australiană, o pasăre sociabilă

Zebra australiană – Taeniopygia guttata – este originară din ţinuturile exotice ale Madagascarului, Noii Guinee, sud-estul Asiei, Australiei şi insulelor din Pacific.

 

Denumirea zebrei australiene provine de la coloritul penajului. Datorită îngrijirii relativ uşoare, a rezistenţei şi a altor calităţi, zebra australiană este considerată atât de crescători, cât şi de iubitori o pasăre ideală, conform site-ului www.animale.ro. Este o pasăre foarte activă, jucăuşă şi care cântă mult pe tot parcursul vieţii sale. Datorită vivacităţii sale, zebra australiană ajunge să fie îndrăgită de iubitorii de păsări de toate vârstele.

Zebrele australiene frapează atât prin coloritul viu al penajului, cât şi prin triluri. Pasăre de talie mică (9-12 cm lungime), cu o greutate de 10-12 grame, ea prezintă un colorit de la roşu până la gri şi ciocolatiu, cu alb. Nu sunt deosebiri foarte mari între mascul şi femelă, dar diferenţierea sexelor se poate face pe baza culorii ciocului. La femele este portocaliu, iar la mascul, roşu.

Zebrele australiene necesită un spaţiu de locuit extins. Sunt păsări foarte sociabile, astfel că întotdeauna este bine să achiziţionaţi un cuplu de la început, pentru că aşa se vor adapta şi mai uşor. Zebruţele au nevoie ca în colivie sau volieră să aibă multe accesorii.

 

Noua casă a zebruţelor

 

Colivia sau voliera poate fi amplasată atât în apartament, cât şi pe balcon, dar trebuie respectate câteva condiţii esenţiale: evitaţi expunerea lor în soare puternic, în locuri cu curenţi de aer sau cu umiditate crescută; evitaţi schimbările bruşte de temperatură, deoarece necesită o perioadă de aclimatizare, şi zgomotele puternice. Ca accesorii puteţi introduce în colivie: recipient pentru hrană (chiar două, pentru tipuri diferite de alimente); un vas pentru apă, mai mult larg decât adânc; un bol mai larg cu apă proaspătă pentru scăldat; un cuib care întotdeauna va fi plasat în partea superioară a coliviei. Cuibul, în general, din placaj sau carton mai gros, de formă cubică, de dimensiune mică (12x12x12 cm), trebuie să aibă intrarea în partea superioară a uneia dintre feţe. El va fi umplut în proporţie de 30% cu iarbă uscată. De asemenea, pe podeaua coliviei se va pune o cantitate redusă de fân, pentru că zebrelor australiene le place să-şi construiască singure cuibul, leagăne, bare pentru odihnă, iar în jurul cuibului se pot pune plante ornamentale. Este recomandată şi amplasarea unei oglinjoare pe una dintre laturile coliviei. Aceasta le va ţine ocupate o lungă perioadă din zi. Pe podeaua coliviei se va pune un prosop de hârtie pentru a se putea igieniza mai uşor. Recipientele de apă şi hrană se vor curăţa zilnic. Accesoriile şi colivia se vor igieniza cel puţin o dată pe săptămână. Nu lăsaţi resturile alimentare de pe o zi pe alta întrucât multe dintre ele pot fermenta uşor provocând, în urma consumului, afecţiuni grave păsărilor. Curăţarea se va efectua cu apă fiartă şi cu o perie aspră, fără a face uz de detergenţi sau dezinfectanţi care pot fi fatali păsării.

 

Achiziţionarea

 

Înainte de achiziţionarea unei păsări exotice, este indicat ca viitorul deţinător să se informeze cu privire la biologia, patologia, modul de viaţă şi întreţinere a speciei dorite. Înainte de cumpărare, pasărea trebuie atent observată în ceea ce priveşte aspectul exterior şi comportamentul, renunţându-se la achiziţionare în cazul în care prezintă unele aspecte dubioase. După aceea, solicitaţi referiri detaliate cu privire la hrană, modul de pregătire al acesteia, fructe şi verdeţuri care pot fi sau nu administrate.

Ca şi în cazul altor animăluţe de companie, asiguraţi-vă că achiziţionaţi un exemplar tânăr, întrucât acesta se va adapta cu uşurinţă. Sunt de preferat păsările vivace, „sperioase“, aceste atitudini fiind atribute ale vârstei tinere. Obişnuirea cu noul proprietar şi noul mediu de viaţă se va realiza treptat, prin acoperirea în primele zile, timp de câteva ore, a coliviei sau volierei cu un tifon. Acest lucru îi oferă păsării siguranţa şi posibilitatea de cunoaştere şi adaptare în noul mediu de viaţă.

Dacă vă hotărâţi să achiziţionaţi o zebră australiană, este de preferat să cumpăraţi cel puţin două exemplare, pentru că, dacă duc o viaţă solitară, suferă, iar durata de supravieţuire este mult scurtată.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS